Te trezesti repede din cauza zgomotelor? Suplimentul care te va salva
Daca si tu te trezesti repede in timpul noptii, s-ar putea ca vestile de astazi sa te incante. Ti se intampla sa tresari de fiecare data cand auzi galagia de afara? Probabil ca ai un somn usor, care iti poate crea probleme.
Atunci cand te trezesti de foarte multe ori, s-ar putea ca somnul tau sa fie afectat pe termen lung.
Daca si tu te trezesti repede din cauza zgomotelor, probabil ca odihna ta nu este tocmai satisfacatoare. Nu conteaza numarul orelor petrecute in pat, ci calitatea somnului. Cei care dorm profund se odihnesc cel mai bine, asa ca ar fi timpul sa schimbi ceva. Despre importanta somnului am discutat de multe ori, asa ca sigur stii ca inclusiv imunitatea se afla in stransa conexiune cu acesta.
Haide sa vedem impreuna cum putem ajunge sa ne odihnim mai bine.
Te trezesti repede din cauza zgomotelor? Ce spun specialistii
Marea problema este ca nu stii de ce reactionezi in acest mod. Cel mai mic zgomot te poate trezi, iar apoi devine o corvoada sa mai adormi la loc. Ce se petrece, de fapt? Pot fi mai multe variante, iar una dintre acestea este apneea.
Va reamintim ca apneea in somn se refera la acel sindrom in care oamenii isi pierd respiratia pentru cateva secunde. Adica te poti trezi cu o senzatie de sufocare, in special in timpul noptii.
De asemenea, cei care sufera de apnee au si alte simptome neplacute cum ar fi: sforaitul, durerile de cap si schimbarile de dispozitie. Exista anumite modificari in modul de viata care pot duce la o stare de sanatate mai buna.
Apneea in somn. Ce poti face pentru a reduce aceste episoade? Mai multe detalii >>>
Desigur ca pot fi multe alte motive. De exemplu, cei care locuiesc in medii galagioase pot experimenta aceste probleme. Nu ar fi rau sa ai dopuri de urechi pentru aceste situatii. De asemenea, nu bea foarte multe lichide inainte de culcare, in special daca ai remarcat ca mersul la baie este una dintre probleme.
Daca si tu te trezesti repede din cauza zgomotelor…s-ar putea sa suferi din cauza stresului
Cei care sufera din cauza stresului acut s-ar putea sa aiba probleme serioase cu somnul. Agitatia, starile de anxietate si nervozitatea continua pot afecta odihna din timpul noptii.
Asa ca ai face bine sa incerci sa elimini acest factor nociv din viata ta. Si nu este vorba doar despre somn. Tot mai multe cercetari ajung la concluzia ca stresul este raspunzator de aparitia bolilor cronice, inclusiv a celor autoimune. Daca si tie iti da de gandit acest lucru, ar fi bine sa incerci sa duci o viata mai relaxata.
Din fericire, poti lua si anumite suplimente pentru somn. Le recomandam pe cele exclusiv naturale, care nu provoaca dependenta. Recent, studii americane au aratat ca magneziul are rolul de a calma sistmul nervos central, asa ca este necesar in procesul somnului. Magneziul este acel mineral care va diminua activitatea creierului, ideal pentru un somn adanc si sanatos.
Asa ca nu uita sa iei periodic suplimente cu magneziu. De asemenea, consuma alimente care-l contin, pentru a asimila cu usurinta acest mineral dezirabil pentru mentinerea starii de sanatate.
Scapa de anxietate – cum iti dai seama ca suferi din pricina lipsei de magneziu?
Desigur ca si aceasta deficienta in sine iti poate cauza stari contradictorii si poate genera anxietate. Iata cateva simptome asociate cu lipsa de magneziu:
insomnia si probleme asociate somnului
stare de nervi si iritare fara motiv
incapacitatea de a face fata galagiei…mai multe despre anxietate >>>