Exercitiile Kegel si beneficiile lor pentru planseul pelvian
Ai auzit vreodata de exercitiile Kegel? Sau te-ai gandit vreodata ca tonusul musculaturii planseului pelvin iti poate afecta calitatea vietii de zi cu zi? Ca femeie, de foarte multe ori, trebuie sa iti amintesti ca puterea vine din interior. Inainte de toate, tu esti cea care trebuie sa fie bine cu ea insasi, iar acum nu vorbim doar despre latura emotionala, ci si despre partea noastra fizica. Acestea doua se impletesc si definesc complexitatea noastra.
Nu esti niciodata prea tanara pentru a te confrunta cu probleme la nivelul planseului pelvin, cum ar fi incontinenta urinara si nu esti niciodata prea in varsta pentru a incepe sa consideri ca fiind o prioritate sanatatea ta pelvina.
Exercitiile Kegel – Care sunt cauzele si factorii de risc care determina slabirea musculaturii planseului pelvin?
Desi multe persoane sunt tentate sa creada ca aceste manifestari apar doar odata cu inaintarea in varsta, adevarul este ca slabirea tonusului planseului pelvin poate sa apara si la o varsta tanara.
Sarcina si nasterea slabesc muschii planseului pelvin, iar pierderile de urina se pot declansa imediat sau, de cele mai multe ori, mai tarziu, in perioada menopauzei. Modificarile hormonale aparute in timpul premenopauzei si menopauzei pot fi, de asemenea, o cauza.
Printre factorii de risc ce pot provoca incontinenta urinara se numara infectiile recurente ale tractului urinar si constipatia cronica.
Alte cauze pot fi anumite patologii ale zonei pelvine, dar si interventiile chirurgicale (de exemplu, histerectomia). Nu in ultimul rand, trebuie sa mentionam greutatea in exces, care poate fi, de asemenea, o posibila cauza.
Exercitiile Kegel – Cum ne afecteaza calitatea vietii?
Incontinenta urinara, dincolo de problema medicala, este o afectiune care poate avea un impact puternic emotional, ce ne poate influenta din punct de vedere social si psihic. Multe persoane se simt jenate sa recunoasca ca se confrunta cu aceasta problema si, crezand ca nu exista un remediu pentru ele, aleg sa taca si sa sufere in continuare, pe masura ce calitatea vietii lor devine puternic afectata.
Muschii vaginali sunt adesea unii dintre cei mai ignorati muschi din corpul uman, fiind in majoritatea cazurilor prea putin dezvoltati.
Vestea buna este ca acesti muschi pot fi antrenati si ca tu poti preveni si trata incontinenta urinara. In acest sens, vrem sa iti prezentam exercitiile Kegel, despre care este posibil sa fi auzit deja.
Ce sunt exercitiile Kegel si cum ne ajuta?
Exercitiile Kegel sunt miscari simple, care, in primul rand, te ajuta sa-ti descoperi muschii vaginali, iar apoi sa-i dezvolti prin contractii. Aceste tehnici te sprijina sa-ti intaresti muschii pelvieni.
Aceasta metoda de a preveni si de a reduce incontinenta urinara a fost descoperita de catre medicul Arnold Kegel, cel al carui nume il si poarta. Acesta a pornit de la problemele care apar la femei in urma nasterii naturale, insa, in timp, s-au descoperit numeroase efecte pozitive ca rezultat al dezvoltarii muschilor pelvieni si in ceea ce priveste viata si activitatea sexuala, conform Mediafax.
Mai multe despre exercitiile Kegel si cum se executa corect AICI.