Sencha: „regele ceaiurilor” – ce este si cum se prepara Sencha
Ajuns in Japonia din China, arborele de ceai denumit stiintific Camellia Sinensis, este la originea ceaiului verde japonez. De ce ceai verde japonez, si nu doar ceai verde? Raspunsul este unul foarte simplu: pentru ca, asemanarile dintre ceaiul verde japonez si ceaiul verde incep si se termina cu arborele din care sunt recoltate frunzele. Diferentele dintre ele sunt rezultatul a secole de disciplina, meticulozitate si creativitate, trasaturi specifice culturii japoneze. Alaturarea unor cuvinte ca disciplina si creativitate este paradoxala insa nu si in cazul Japoniei. Ikebana (arta aranjarii florilor), origami (arta impaturirii hartiei), kimekomi (arta de a face papusi din lemn si materiale textile), chado (ceremonia ceaiului), toate sunt expresii ale paradoxului despre care vorbeam, si toate au aparut din dorinta innascuta a japonezilor de a atinge perfectiunea.
Ce este Sencha
Sencha este cea mai consumata varietate de ceai verde in Japonia, fiind in acelasi timp si cel mai cunoscut tip de ceai verde din lume. Este rezultatul a secole de traditie iar popularitatea sa atat in Japonia, cat si in afara ei, este in continua crestere, Sencha cucerind prin gustul sau si prin proprietatile sale miraculoase pentru sanatate.
Pentru a intelege mai bine de ce Sencha este atat de special, trebuie sa ne intoarcem la Camella Sinensis (arborele de ceai) si la frunzele sale.
Ca si pentru Matcha, frunzele de ceai folosite pentru Sencha trec prin cateva etape foarte precise de cultivare si preparare. Procesul incepe cu recoltarea frunzelor de ceai. Perioada recoltarii variaza de la zona la zona, in functie de climat. Zona de cultivare este importanta pentru ca solul si climatul au un cuvant important de spus atunci cand vine vorba despre calitatea si gustul produsului finit.
Sa luam ca exemplu zona Kagoshima de pe insula Kyushu, o zona care se bucura de un climat cald, insula aflandu-se in sudul Japoniei. Fermele din aceasta zona produc un ceai mai dulce si cu un umami mai bogat decat cele din alte zone ale tarii. In plus, climatul mai bland permite cultivarea unor specii de plante mai delicate sau rare. Drept urmare, un Sencha produs in Kagoshima va avea un gust mai complex si mai dulce dar si o textura mai catifelata. Daca vrei sa incerci un Sencha autentic, click aici.
In primele 24 de ore de la recoltare, frunzele de ceai sunt oparite la abur pentru a stopa procesul de fermentatie si oxidarea care apar in mod natural, apoi sunt rulate si uscate.
Pentru Sencha nu se folosesc decat frunzele din varful ramurilor, adica doar frunzele tinere, mult mai bogate in antioxidanti. Un alt aspect care afecteaza gustul final este acela ca frunzele de ceai din Sencha, spre deosebire de cele folosite pentru obtinerea faimosului Matcha, sunt expuse la soare. Expunerea la soare reduce nivelul de clorofila si L-teanina din frunze dar mareste nivelul de vitamina C, beta-caroten, acid folic, potasiu, calciu, fosfor si catehine (antioxidanti foarte puternici prezenti in ceaiul verde).
Beneficiile Sencha pentru sanatate
Sencha este considerat a fi un aliment sanatos si in cele ce urmeaza vom da si cateva exemple de proprietati si beneficii ale sale.
Catehina este un polifenol (antioxidant) ale carui proprietati antioxidante sunt de 10 ori mai mari decat cele ale vitaminelor C sau E. Catehina contribuie de asemenea la reducerea nivelului de grasime corporala si a colesterolului, previne halena si aparitia cariilor si ajuta la controlul tensiunii arteriale.
O alta proprietate benefica a Sencha este aceea ca reduce nivelul de radicali liberi din organism. Radicalii liberi sunt molecule care contribuie la imbatranirea prematura a tesuturilor si maresc riscul aparitiei cancerului iar antioxidantii prezenti in cantitati foarte mari in Sencha se “agata” de acesti radicali liberi si ii neutralizeaza.
Desi nu este la fel de bogat in L-teanina ca Matcha, nivelul acestui aminoacid in Sencha este destul de mare, ca urmare, Sencha are efect relaxant.
Vitamina C prezenta in Sencha in cantitati foarte mari contribuie nu doar la un sistem imunitar puternic ci si la imbunatatirea aspectului si sanatatii tenului.
Cum prepari un Sencha delicios
Pentru a te bucura de un ceai verde perfect ai nevoie de Sencha de calitate asa cum este cel pe care-l poti gasi la Matchabar, impreuna cu alte varietati de ceai verde japonez.
Prepararea propriu-zisa nu este complicata si nici nu necesita vreun ingredient minune. De fapt, in afara de Sencha nu vei mai avea nevoie decat de apa fierbinte. Secretul unui ceai perfect vine din temperatura apei si timpul de infuzare.
Temperatura apei folosita pentru infuzare trebuie sa fie cuprinsa intre 70 si 80 grade Celsius, acesta fiind intervalul de temperatura la care frunzele din Sencha vor elibera cea mai mare cantitate de nutrienti dar si temperatura la care aroma din Sencha este valorificata la maxim.
Nu folosi mai multa apa decat cantitatea precizata. Daca pe ambalajul Sencha este indicat sa folosesti 150 ml de apa la 3gr de ceai verde, asigura-te ca ai masurat corect si nu torni mai multa apa decat este necesar. Altfel vei obtine un ceai diluat, fara gust. Aceeasi recomandare este valabila si in ceea ce priveste cantitatea de ceai.
Respecta cu strictete timpul de infuzare. Daca ambalajul specifica 2 minute de infuzare, ai grija sa nu depasesti acest interval pentru a evita ca ceaiul tau sa capete un gust amar.
In final precizam ca un ceai verde preparat din Sencha nu va avea culoarea verde. Cum spuneam, Sencha este obtinut din frunze expuse la soare, cu un continut scazut de clorofila. Ca urmare bautura obtinuta din Sencha are o culoare galben aurie.
Savureaza un Sencha in fiecare zi pentru un boost de energie si pentru a beneficia si tu de proprietatile sale uimitoare!
Sursa foto: pexels.com