5 pasi pentru o coafura ca-n revista
Daca iti doresti o coafura ca-n reviste, cu volum, stralucire si bucle perfecte, insa nu ai timp sa stai toata ziua pe la coafor, iti oferim noi „trucurile” care te vor face sa te admiri non-stop in oglinda.
Revistele si internetul sunt pline de coafuri care mai de care mai atractive, perfecte si stralucitoare. Evident ca si tie ti-ar placea sa arati asa zilnic, insa nu prea ai cum sa petreci atat de mult timp la coafor si nici indemanare prea mare ca sa te descurci singura acasa.
Dar, ce sa vezi, un astfel de look nu e musai sa fie si foarte greu de obtinut. Ai fi surprinsa sa afli ca ai nevoie de putine lucruri pentru a arata exact ca si scoasa din revista. O spuma de par, un fixativ, bigudiuri, un uscator si un pieptan cu dinti rari sunt „ingredientele” care te pot face sa concurezi umar la umar cu modelele de pe copertile marilor reviste.
Iata, asadar, ce trebuie sa faci pentru a obtine coafura mult dorita:
Pentru volum, foloseste spuma de par
Imediat dupa ce speli parul si-l tapotezi usor cu un prosop, aplica o spuma de par. Cu un pieptan cu dinti rari, distribuie spuma pe toata suprafata, de la radacina inspre varfuri. De ce este important sa o aplici pe parul umed? Deoarece ii va da parului volum si-l va mentine fix.
Pentru cele mai bune rezultate, foloseste uscatorul
Inainte, insa, de a folosi aparatul, asigura-te ca folosesti protectie termica. De asemenea, pentru a obtine mai mult volum, uscarea se va face tinand capul in jos. In timpul uscarii, nu folosi o perie sau un pieptan, doar treci usor degetele prin el pentru a desface suvitele.
Dupa ce parul este uscat, aplica un balsam fara clatire, pentru a pastra parul matasos si stralucitor. Atentie, balsamul nu trebuie distribuit pe toata suprafata parului, ci doar pe varfuri.
Bigudiurile, „arma secreta” a unei coafuri reusite
Secretul pentru ca parul tau sa aiba si mai mult volum si sa arate perfect este tocmai acest pas, al folosirii bigudiurilor. Ai nevoie de bigudiuri mari, pe care sa rotesti suvite cat mai groase de par, pentru a obtine rezultatul dorit. In plus, varfurile se vor aseza extrem de frumos, iar parul va avea un aspect natural. Tot ce trebuie sa faci este sa prinzi bigudiurile cat mai aproape de pielea capului. In cazul suvitelor din fata, cele care formeaza bretonul, bigudiurile trebuie lasate mai lejer.
Daca timpul iti permite, poti lasa bigudiurile „sa-si faca treaba” cateva ore. Daca insa te grabesti, atunci feonul te va ajuta rapid. De preferat ar fi sa folosesti feonul la viteza cea mai mica, pentru a nu risca sa se desprinda suvitele de par.
Desfa buclele cu ajutorul degetelor
Dupa ce parul s-a uscat, e timpul sa indepartezi bigudiurile. Nu folosi imediat peria, ci lasa suvitele cateva secunde sa se raceasca. Apoi, apleaca usor capul in fata, si, cu ajutorul degetelor, desfa buclele. Daca ti se pare ca sunt prea ondulate, foloseste un pieptan cu dinti rari sau o perie pentru a le face mai lejere.
Foloseste un fixativ pentru o finisare perfecta
Inainte de a prinde parul (daca asta ti-ai propus), foloseste un fixativ. Pulverizeaza pe toata suprafata parului, de la o distanta considerabila (20-30 de cm), astfel incat sa nu-l incarci prea tare. Sau, o metoda mult mai eficienta este sa pulverizezi fixativul direct in palmele tale, sa le freci usor intre ele, dupa care sa iti treci mainile prin par. Cu aceasta tehnica protejezi si fixezi in acelasi timp parul. Il protejezi de incurcarea firelor si ii si dai forma dorita.
Dupa cum bine poti observa, pentru o coafura reusita trebuie doar sa respecti acesti pasi si sa urmezi sfaturile primite la fiecare punct.
Sursa foto: freepik.com