Sport si miscare

Ce sa faci cand alergi, pentru a dubla caloriile arse?

Ce sa faci cand alergi pentru a arde cat mai multe calorii? Ei bine, explicatia vine chiar de la oamenii de stiinta, care stiu cum poti sa eficientizezi arderile din timpul alergarilor.

Dupa cum stii, nu este tocmai simplu sa pierzi in greutate. Aproape toti ne-am confruntat cu aceasta situatie, la un moment dat. Desigur ca exista maniere prin care poti arde caloriile mai repede, dar va presupune efort din partea ta. Da, ne referim la activitati fizice mai intense, dar menite sa ne ajute. Asadar, ce sa faci cand alergi pentru a intensifica efectele dorite?

Citeste mai departe si iti vom dezvalui concluzia la care au ajuns cercetatorii americani, iar studiul acestora a fost publicat in jurnalul „Medicine & Science”.

Ce sa faci cand alergi?

In primul rand, daca ai inceput sa alergi recent, ca urmare a sedentarismului care ne-a acaparat pe toti, da-ne voie sa te felicitam. Inseamna ca esti una dintre persoanele care nu vrea sa se imbolnaveasca si sa aiba kilograme in plus, din cauza lipsei de miscare.

Bineinteles ca trebuie corectata si nutritia, in special daca mananci multe semipreparate si fast-food. Evita-le si include mai des in dieta ta tocanite, ciorbe si salate de cruditati facute de tine, sunt garantat mai sanatoase! Revenind la alergat, cercetatorii americani au observat ca poti dubla numarul caloriilor arse daca, in timp ce alergi, practici si altfel de exercitii.

Concret, acestia propun ca dupa 15 minute de alergat sa te opresti si sa faci cateva exercitii cardio. De exemplu, poti face cateva genoflexiuni, sarituri, cateva flotari sau planking. Dupa 10 minute in care ai inclus astfel de exercitii iti poti continua alergarea. Fii sigura ca exercitiile cardio te vor ajuta sa arzi mult mai multe calorii.

Evident ca in acest mod vei avea grija de sanatatea cardiovasculara si probabil ca vei slabi mai repede decat te asteptai.

Ce sa faci cand alergi? Nu uita sa fii consecventa

Cu alte cuvinte, dupa ce ai practicat cele 10 minute de exercitii, continua pentru inca 15-20 de minute alergarea, dupa care opreste-te pentru o noua serie de exercitii de forta. Nu uita de alergarea pe loc cu genunchii sus sau Jumpink Jack. Poti gasi nenumarate tutoriale pe internet, pentru a te inspira si a sti ce exercitii sa incluzi in timpul alergarilor tale.

Specialistii americani recomanda si HIIT. Este vorba despre „high-intensity interval training” adica seturi de exercitii de scurta durata, dar foarte intense. Care vor fi urmate de pauze mai mari, pentru ca organismul sa-si revina la normal.

De asemenea, este recomandat si sa alergam cu o viteza mai mare, pentru perioade scurte de timp, pentru a intensifica procesele de ardere. Astfel, o alergare de o ora o sa devina mai complexa si productiva decat o sedinta la sala de fitness!

Daca inca stai pe ganduri, avem inca un argument: studiile au mai aratat ca cei care practica HIIT sau alte exercitii intense ard cu pana la 36% mai mult decat cei care opteaza pentru alergari obisnuite.

Iar aceste exercitii pot fi facute pentru 4-5 minute, urmate de 2 minute de pauza, dupa care iti poti continua alergarea. Pentru a intelege ce inseamna exercitiile intense HIIT iti sugeram si acest scurt filmulet: https://www.youtube.com/watch?v=zr08J6wB53Y

Mult succes si nu uita ca miscarea este cheia unui trup armonios si sanatos!

Dobrin Mara

Leave a Comment
Share
Autor
Dobrin Mara

Ultimele articole

Boli digestive – cele mai frecvente afectiuni si ce le provoaca?

Sistemul digestiv este un ansamblu de structuri complexe, a caror afectare imbraca o diversitate de…

o oră

Sfaturile nesolicitate – de ce sa NU le oferi?

Traim intr-o lume unde sfaturile nesolicitate sunt pretutindeni. Asa ca nu este de mirare ca…

24 de ore

Abdominoplastia – o procedura des solicitata pentru redobandirea formelor armonioase

Abdominoplastia, cunoscuta si sub numele de lifting abdominal, este o procedura chirurgicala estetica menita sa…

2 zile

Cerealele integrale in alimentatia de zi cu zi. De ce joaca un rol cheie?

Cerealele integrale si faina integrala sustin un organism sanatos si puternic, asa ca este o…

2 zile

Vindecarea cu Ki-Kou: Secrete si tehnici de VINDECARE chinezesti

Chiar daca sunt practic necunoscute in aceasta tara, tehnicile chinezesti de vindecare prin respiratie pe…

3 zile

Reteta de weekend – burgeri cu zucchini, ii vei adora!

Cu siguranta iti va placea aceasta reteta de weekend, in special daca si tu iti…

6 zile

Acest site foloseste Cookie-uri