Sfaturi pentru o digestie eficienta
Aceste sfaturi pentru o digestie eficienta s-ar putea sa te surprinda intr-un mod placut. In special ca vei ajunge la concluzia ca sunt mai mult decat decente. Evident ca va trebui sa iti schimbi modul de viata, daca nu ai facut-o deja.
In sensul ca, cine vrea o digestie eficienta si rapida, care sa ne mentina in forma si sanatosi, este necesar sa fie atent la cateva lucruri. In primul rand, ai grija ca atunci cand mananci sa faci doar asta. Lasa televizorul, filmele si navigatul pe internet. Bucura-te plenar de acest proces si nu lasa nimic sa te distraga.
Mesteca de multe ori mancarea, nu sta in picioare si nu manca pe fuga. Acestea sunt doar cateva dintre sfaturile pe care dorim sa ti le oferim astazi. Asa ca haide sa vedem impreuna ce putem face pentru ca digestia noastra sa „lucreze” in favoarea noastra.
Sfaturi pentru o digestie eficienta – tu cum mananci?!
Mereu pe fuga, iar atunci cand vezi mancare o consumi cu viteza luminii, pentru ca nu ai mancat nimic toata ziua? Daca te numeri printre cei care nu au rabdare sa mestece mancarea in bucati mici, pentru ca sistemul digestiv sa o poata digera eficient si repede, s-ar putea sa ai o problema. In special daca ai cateva kilograme in plus care parca nu vor sa „plece”. Evident ca modul in care mananci este foarte important pentru sanatate.
Nu ingreuna digestia mancand bucati mari, repede si cu pofta, pentru a te satura cat mai rapid. Nu se va produce acest lucru, iar cei care mananca grabiti au tendinta de a consuma mai mult. Pentru ca digestia se produce in timp, este nevoie sa mananci incet, pentru a-ti da seama cand este cazul sa te opresti.
Consuma fructe si legume crude. Cat mai des si cat mai variat. De ce? Pentru ca au in compozitie minerale, vitamine si enzime, ideale pentru digestie. Nu lasa nicio zi sa treaca fara a manca cruditati, te vei felicita pentru aceasta decizie. Nu uita ca o salata verde merge aproape la orice masa, asa ca nu omite sa consumi verzituri cat mai des.
Sfaturi pentru o digestie eficienta – fibre si iarasi fibre!
Poate ca ai mai auzit ca acestea au o importanta colosala pentru dieta si digestie. Evident ca legumele si fructele le contin din belsug. Asa ca mananca mai des tocanite de legume, fructe inainte de masa, cereale integrale la micul dejun. Apropo, una dintre cele mai eficiente sugestii este sa servesti fulgi de ovaz, afine/capsune/zmeura si lapte vegetal, ca prima masa. Cu un asa mic dejun, cu siguranta nu vei mai avea probleme digestive sau ale tranzitului intestinal.
Poti sa variezi, consuma si fulgi de hrisca, grau sau orz. Nu uita sa adaugi un pahar de lapte vegetal (mai putin caloric) si fructe de sezon. Este necesar sa mananci in jur de 35 de grame de fibre pe zi. De asemenea, renunta la faina alba. Consuma paine integrala, paste integrale sau fara gluten, orez brun, zahar brun (sau stevia), etc. Intelegi ideea, de asemenea nu mananca toata ziua gluten, chiar daca este provenit din cereale integrale. Se pare ca in timp poate crea inflamatii sau neplaceri in organism, asa ca variaza. Intr-o zi mananca ovaz, in alta zi fulgi de hrisca (nu au gluten) sau paste din linte.
Exista o gramada de variante, asa ca fii deschisa si la astfel de sugestii.
Simptomele alergiei la gluten asociate cu boala celiaca
Simptomele alergiei la gluten asociate cu boala celiaca pot aparea la orice varsta si pot fi: oboseala nejustificata, diaree, anemie, dureri abdominale, afte bucale, depresie, dermatite, afectiuni dentare, osteoporoza si uneori, infertilitate.
In ciuda faptului ca aproximativ 40% din oameni sufera de intoleranta la gluten, doar 3% din ei dezvolta boala celiaca. Acest lucru…mai multe despre alergia la gluten aici >>>
Sfaturi pentru o digestie eficienta. Nu uita sa consumi lichide si probiotice
Evident ca atunci cand spunem ca este indicat sa bei mai multe lichide nu ne referim la cafea sau alcool in exces. Nu uita sa bei cele 8 cani de apa pe zi sau 2 litri. De asemenea, consuma ceaiuri, ca cel verde, rosu, de tei, busuioc, etc. Cumpara-le din surse sigure si bucura-te de un tranzit intestinal mai eficient ca oricand. Bea un pahar de apa inainte de fiecare masa, va face minuni pentru digestie.
De asemenea, nu uita sa bei un pahar de apa chiar pe stomacul gol, imediat dupa ce te-ai trezit.
Consuma mai des probiotice, acestea sunt esentiale pentru o digestie sanatoasa. Aceste alimente bogate in probiotice ajuta mult la intretinerea sanatatii intestinale. Alimente care contin probiotice: otet de mere, iaurt, kefir, varza murata.
Elimina grasimile trans, care nu fac decat sa ne provoace tot felul de afectiuni, consumate in exces. De la cele digestive si pana la afectiunile cardiovasculare, grasimile „sustin” toate aceste boli. Mananca rar sau deloc alimente semiprocesate, fast-food, paste albe, sosuri, produse de patiserie, sucuri carbogazoase, etc.
Este important sa consumi alimente cat mai pure, ecologice (daca este posibil) pentru a avea o digestie sanatoasa si multa energie!