Daca si tu te-ai intrebat ce gustari sa eviti, in special cand esti la dieta, astazi te vom lamuri. Stim, este greu sa tii regim. Iar atunci cand foamea te ajunge din urma, aproape ca iti vine sa mananci orice, intre mese.
Nu mai conteaza ca este vorba despre chipsuri, covrigei din faina alba sau bomboane de ciocolata. Parca ai manca orice si pare aproape imposibil sa te poti opri.
Cum poti face sa eviti aceste alimente? Si cel mai important, care sunt acele gustari pe care ar trebui sa le eviti? Despre toate acestea vom discuta in cele ce urmeaza.
Ei bine, nu este un mare mister, daca stam putin sa ne gandim. Evident ca ne referim la acele produse care stim ca ingrasa. Dar totusi parca ne gandim mereu sa le alegem, atunci cand este vorba despre o gustare.
Ne referim aici la chipsuri sarate, alune prajite, covrigei, o felie de pizza, paine cu unt, dulciuri, produse de patiserie, s.a.m.d. Ai inteles despre ce este vorba, asa ca nu este cazul sa insistam. Este necesar sa eviti aceste gustari, pentru ca pot avea sute de calorii. Pe care cu siguranta nu le vrei pe post de gustare. Un aperitiv nu ar trebui sa depaseasca 150 de calorii, altfel aproape ca devine o masa in toata regula.
Vrei sa simti gustul cartofilor? Alege la gustare un cartof fiert, cu putina sare si piper. Ai pofta de paine cu unt? Alege o felie de paine integrala si un unt mai putin gras. Sau poti intinde pe paine pasta de …avocado. Este savuroasa, in special daca o sarezi putin.
Dulciurile pe care ar trebui sa le consumi sunt cele fara zahar, lapte si oua. Cele vegane au mai putine calorii si pot fi la fel de gustoase. Merdenelele, pateurile si covrigii ar trebui inlocuite cu o mana de migdale, caju sau o felie de paine integrala cu putin humus.
Asa ca nu ai de ce sa iti faci probleme. Nu este ca si cum nu poti cumpara fructe de sezon pentru cateva zile. O cana mica de zmeura, afine sau mure reprezinta o gustare perfecta, inainte de pranz.
Astfel ca iti indicam sa profiti din plin de sezonul cald, in special ca poti gasi atatea minunatii. Mananca fructe si legume crude zilnic, in special la gustare. Un morcov, un castravete cu putina branza sau broccoli inabusit cu condimente, ideale pentru a doua gustare. In special daca la cina te vei axa pe un orez integral cu legume sau o salata de cruditati cu ton.
Dupa ora 19 te sfatuim sa nu mai mananci, in special daca vrei sa slabesti cateva kilograme bune. Stim, poate fi dificil, dar nu este imposibil. De multe ori ne ingrasam tocmai pentru ca rontaim intre mese si nici nu ne dam seama ca depasim cu mult limita de calorii zilnica.
Invata sa mananci inteligent si bucura-te de acest proces. Mananca incet, aseaza-te la masa si fii in prezent, te vei simti mult mai bine, garantat!
Porumb fiert. Ideal de servit in special in acele zile in care caldura pare sa-si faca de cap. Nu contine mai mult de 100 de calorii si este bogat si in fibre. Abunda si in apa, asa ca te va mentine hidratata. Unge-l cu putina sare de mare si putin ulei si savureaza o gustare grozava si hranitoare.
Humus si salata de cruditati. Vrei sa te mentii in forma, asa ca poti opta pentru o salata de cruditati peste care sa pui putin humus. Va avea o savoare aparte, iar tu vei bucura de o mancare sanatoasa si hranitoare. Si saraca in calorii…vezi lista completa a gustarilor aici >>>
Sistemul digestiv este un ansamblu de structuri complexe, a caror afectare imbraca o diversitate de…
Traim intr-o lume unde sfaturile nesolicitate sunt pretutindeni. Asa ca nu este de mirare ca…
Abdominoplastia, cunoscuta si sub numele de lifting abdominal, este o procedura chirurgicala estetica menita sa…
Cerealele integrale si faina integrala sustin un organism sanatos si puternic, asa ca este o…
Chiar daca sunt practic necunoscute in aceasta tara, tehnicile chinezesti de vindecare prin respiratie pe…
Cu siguranta iti va placea aceasta reteta de weekend, in special daca si tu iti…
Acest site foloseste Cookie-uri
Leave a Comment