Sinuzita – cauze si simptome
Sinuzita debuteaza cu nas infundat, secretii purulente, dureri de cap, dureri la nivelul fetei, oboseala, febra. Toate pot fi semne ale sinuzitei – o afectiune frecventa in perioadele friguroase, cu precadere toamna si primavara, cand se inmultesc racelile si gripa. Sinuzita acuta este adesea o complicatie a unei infectii respiratorii de sezon. Cum se manifesta si mai ales cum poate fi tratata eficient aflati in cele ce urmeaza.
Ce este sinuzita?
Sinuzita este o inflamatie a membranei care captuseste interiorul foselor nazale si sinusurilor. Acest proces inflamator impiedica drenarea mucusului, ceea ce favorizeaza congestia nazala si dezvoltarea locala a bacteriilor.
Fiecare fosa nazala (nara) se afla in legatura cu patru perechi de sinusuri: sinusuri frontale (in spatele fruntii), sinusuri maxilare (in spatele obrajilor), sinusuri etmoidale (in spatele ochilor) si sinusuri sfenoidale (in zona tamplelor). In total, la nivelul craniului exista opt sinusuri, care sunt captusite cu mucoasa de tip respirator. Aceasta mucoasa se inflameaza in cazul sinuzitei. Inflamatia poate sa afecteze doar o singura pereche de sinusuri, cum ar fi, de exemplu, sinuzita maxilara (cea mai frecventa forma) sau poate sa afecteze toate sinusurile (pansinuzita). Insa aproape intotdeauna sinuzita este insotita de inflamatia mucoasei nazale, fiind cunoscuta si sub numele de rino-sinuzita.
Sinuzita afecteaza toate categoriile de varsta: copii, tineri, adulti, varstnici. Potrivit statisticilor, se estimeaza ca 6-15% din populatie sufera anual episoade de rino-sinuzita acuta.
Cine este predispus la sinuzita?
Sunt predispusi la episoade repetate de sinuzita: copiii cu alergii respiratorii, astm, adultii cu alergii, boli respiratorii cronice (astm, BPOC, cancer pulmonar), cei cu imunitate scazuta, persoanele care fumeaza.
Principalele simptome ale sinuzitei
Cele mai frecvente simptome ale rino-sinuzitei sunt obstructia nazala si rinoreea, insotite de una sau mai multe dintre manifestarile urmatoare: durere de cap (zona fruntii), durere faciala sau senzatie de presiune la nivelul obrajilor, reducerea mirosului si gustului, respiratie urat mirositoare, tuse (mai ales la copii). Secretiile nazale purulente sunt adesea insotite de pierderi de sange.
Localizarea durerii sau a sensibilitatii depinde de sinusul afectat. O durere la nivelul obrajilor si incisivilor este deseori cauzata de inflamatia sinusului maxilar, in timp ce durerea la nivelul fruntii poate fi cauzata de inflamarea sinusului frontal.
Pe langa simptomele locale, pot aparea si simptome generale: febra, scaderea poftei de mancare, ameteli, oboseala.
Diagnosticul de sinuzita trebuie stabilit de medicul ORL, pe baza examenului clinic si uneori a unor teste imagistice (endoscopie nazala, tomografie computerizata, radiografie de sinusuri, RMN). Acestea din urma sunt necesare pentru a evidentia exact cauza suferintei mai ales in cazul sinuzitelor cronice.
Sinuzita si tratamentul sinuzitei
Rino-sinuzita acuta debuteaza in general sub forma unei raceli, fiind cauzata de cele mai multe ori de virusuri. Dar spre deosebire de banala viroza, rino-sinuzita dureaza peste 2 saptamani, iar durerile faciale si celelalte simptome trimit pacientul la medic. O sinuzita care se prelungeste peste 4 saptamani sau care se repeta intr-un interval scurt de timp devine sinuzita cronica sau recurenta, fiind de obicei cauzata de suprainfectie bacteriana.
In general, tratamentul sinuzitei include decongestive nazale, mucolitice, analgezice si antiinflamatoare, antibioterapie (cand medicul stabileste ca boala este cauzata de bacterii). Cura terapeutica se instituie pe perioade diferite, in functie de cauza si gravitatea bolii, de la 5 zile pana la 2-3 saptamani (in cazul sinuzitelor cronice). Pentru vindecarea rapida a sinuzitei si prevenirea complicatiilor, foarte importanta este drenarea eficienta a secretiilor nazale.
Tratamentul medicamentos se completeaza cu un consum sporit de lichide (apa, ceaiuri) si o alimentatie bogata in vitamine si minerale.