Sigur stii ca exista alimente pe care nu este bine sa le mananci vara, din motive lesne de inteles. Ne referim la faptul ca, atunci cand sunt 30 de grade, parca nu-ti mai vine sa mananci carnati si sa bei un pahar cu vin rosu dupa…Este firesc ca organismul sa tanjeasca dupa preparate mai usoare, in sensul ca acestea pot fi digerate mai repede.
Daca si tu vrei sa te mentii in forma, dar si sa te simti mai bine in timpul sezonului cald, ar trebui sa tii minte aceste alimente pe care sa nu le mananci vara, decat foarte rar.
Desigur, alegerea iti apartine, dar vei vedea ca atat timp cat respecti cateva reguli de baza, te vei simti mai bine. Este indicat sa raresti consumul alimentelor pe care ti le vom enumera, sa te hidratezi intens si sa consumi multe fructe si legume. Stim, suna a cliseu, dar chiar te vor ajuta enorm aceste sfaturi in acele zile toride de vara, cand parca nici apetitul nu-si mai face simtita prezenta.
Lactate. Poate ca nu te-ai fi asteptat, dar lactatele nu sunt deloc indicate pe timp de vara. De ce? Pentru ca stimuleaza procesul de incalzire a corpului, exact ce-ti lipseste cand soarele straluceste pe cer cu putere…Incearca sa consumi iaurturi de soia, care te vor ajuta sa fii in forma si sa nu mai fii victima acestui fenomen. Exista si lapte de migdale, caju sau nuci. Te vor uimi cu savoarea lor unica, garantat!
Mai putina carne. Din motive lesne de inteles, se numara printre acele alimente pe care sa nu le mananci vara in exces. Poate ca nu stiai, dar carnea ingreuneaza digestia, iar organismul face un real efort, in special pe timp de canicula. Consuma mai multe mancaruri vegetariene si nu uita de peste si carne slaba de curcan. Le poti pregati la gratar, alaturi de o salata de cruditati.
Condimente. Nu exagera cu consumul acestora in timpul sezonului cald, pentru ca te vei supraincalzi, asa cum probabil ai observat. Ghimbirul, condimentele chinezesti si indiene (curry, chimion, piper cayenne, etc) toate au efect de incalzire, asa ca gandeste-te bine inainte de a le consuma in toiul verii. Opteaza pentru mancare picanta mai mult seara, atunci cand caldura s-a mai temperat.
Mancare procesata intens. La fel ca si in cazul celor prezentate mai sus, efectul va fi acelasi. In afara de faptul ca va creste si riscul toxiinfectiilor alimentare, mai risti sa-ti dai peste cap si intregul proces digestiv. Asa ca rareste mesele care au la baza burgeri, pizza, shaorma, branzeturi si carnuri grase, sosuri, etc. Intelegi ideea, incearca acest lucru si vei vedea ca te vei simti mai bine in timpul sezonului cald. Nu este niciun mit, mancarea usoara, bazata pe fructe si legume chiar te va ajuta enorm, atunci cand afara este canicula.
Cereale. Vei ramane surprinsa probabil, dar sa stii ca si acestea sunt greu de digerat la micul dejun. Atunci cand este foarte cald afara,
carbohidratii complecsi nu sunt cea mai buna alegere. Vorbim despre ovaz, orez brun, cereale integrale. Ce iti sugeram? Sa incepi ziua mancand nuci si fructe sau smoothie-uri pe baza de fructe. Te vei simti minunat, plus ca vei avea o energie debordanta. Nu ne crezi? Incearca sa incepi ziua cu un smoothie de capsune si banane, un deliciu!
Alcool. Da, cu siguranta este necesar sa scazi consumul de bauturi alcoolice. Poate ca ti se pare greu de crezut, dar cine este predispus la probleme de sanatate poat suferi chiar si un infarct sau un accident vascular, mai ales daca va consuma si alcool, in timpul zilelor caniculare. Consuma mai multa apa si mai putina bere sau vin.
Produse de patiserie. Clar se numara printre acele alimente pe care este bine sa nu le mananci vara prea des. Abunda in grasimi si sodiu, asa ca nu sunt cea mai buna alegere. Ti-e foame de dimineata? Opteaza pentru o banana sau un baton de cereale, sigur te vei simti mult mai bine.
Sistemul digestiv este un ansamblu de structuri complexe, a caror afectare imbraca o diversitate de…
Traim intr-o lume unde sfaturile nesolicitate sunt pretutindeni. Asa ca nu este de mirare ca…
Abdominoplastia, cunoscuta si sub numele de lifting abdominal, este o procedura chirurgicala estetica menita sa…
Cerealele integrale si faina integrala sustin un organism sanatos si puternic, asa ca este o…
Chiar daca sunt practic necunoscute in aceasta tara, tehnicile chinezesti de vindecare prin respiratie pe…
Cu siguranta iti va placea aceasta reteta de weekend, in special daca si tu iti…
Acest site foloseste Cookie-uri
Leave a Comment