Poate ca nu stiai, dar produsele de curatenie de pe piata sunt extrem de nocive si nici nu este de mirare. Sigur ai remarcat cat de puternice sunt atunci cand vorbim despre mirosuri, unele fiind de-a dreptul intepatoare, chiar deranjante.
Stim, te gandesti ca nu ai incotro si ar trebui sa te conformezi, dar astazi vei afla ca exista alternative fericite. Atunci cand vorbim despre produsele de curatenie acestea se dovedesc a fi indispensabile, dar studiile arata ca ar trebui sa avem grija ce folosim.
Se pare ca in special cele care miros extrem de puternic sunt periculoase, asa ca te poti expune unor riscuri majore, in ceea ce priveste sanatatea.
Asa ca astazi vom detalia pe larg la ce te expui, in momentul cand faci curat. Si s-ar putea sa ajungi la concluzia ca vrei sa folosesti alte produse.
Conform specialistilor englezi, se pare ca aceste produse duc la declansarea sau chiar inrautatirea afectiunilor plamanilor. Ba mai mult decat atat, exista voci care sustin ca sunt la fel de nocive ca fumatul a 20 de tigari pe zi. Cei care inhaleaza frecvent astfel de substante chimice au sanse ridicate sa sufere de astm, chiar cu pana la 43% mai ridicate. Potrivit cotidianului The Sun pot cauza si leziuni serioase ale cailor respiratorii!
Si toate acestea doar pentru ca producatorii exagereaza in privinta substantelor chimice adaugate in produsele de curatenie. Oistein Svanes, un cercetator din Norvegia a declarat ca, in realitate, aceste produse nici NU sunt atat de eficiente!
Da, se pare ca nu sunt cu mult mai bune decat simpla apa si carpele speciale de sters praful sau alte suprafete.
Aceste probleme de sanatate nu se manifesta imediat, dar pe termen lung nu este deloc indicat sa le folosesti. Pot afecta serios plamanii si caile respiratorii.
Cojile de lamaie – ce poti face cu acestea:
Produsele de curatenie pe baza de substante active naturale sunt cele mai eficiente. Da, sunt putin mai scumpe decat restul, dar in timp cu siguranta te vei bucura ca ai trecut la aceasta alternativa.
In special daca ai copii mici, tine minte ca acei detergenti din comert nu sunt deloc recomandati. In ziua de astazi poti gasi orice pe piata, asa ca nu uita sa faci o mica cercetare pentru a alege produsele de curatenie naturiste care ti se potrivesc cel mai bine.
Turmericul vindeca depresia, aceasta este una dintre concluziile unor studii recente. Asa ca exista si…
Daca vrei sa-ti lungesti viata, scurteaza-ti mesele, spune o veche zicala a budistilor, de unde…
Cu siguranta si tu te-ai gandit cum ai putea sa te distrezi in zilele ploioase…
Ca exista nenumarate mituri despre sarcina stii probabil, tocmai de aceea iti vom prezenta care…
Daca si tu vrei sa fii in forma si si ai grija de sanatatea oaselor…
Ce ar fi sa incerci si tu aceste gustari de post sub 100 de calorii?…
Acest site foloseste Cookie-uri
Leave a Comment