Sigur si tu ai vrea sa stii care sunt acele remedii naturale impotriva parului gras care chiar functioneaza, pentru ca nu este chiar asa de simplu sa scapi de aceasta problema. Dar ne-am propus sa iti facem viata mai usoara si parul mai fin, asa ca te vom ajuta cu cateva sfaturi utile.
Desigur ca ti s-a intamplat si tie la un moment dat. Nici nu te-ai spalat bine pe cap, ca deja podoaba ta capilara a capatat un aspect unsuros si neingrijit. Si solutia chiar nu poate fi aceea de a te spala zilnic. Asa cum banuiesti, nici macar nu este sanatos, asa ca va trebui sa gasesti alte solutii.
Poate ca nu stiai, dar parul gras reprezinta, in esenta, o maniera prin care trupul nostru scapa de toxine…Doar ca este mai putin placut pentru doamnele care tin la aspectul lor…Asa ca ne-am pregatit cu cateva remedii naturale impotriva parului gras.
Atunci cand este in exces, este un semn ca aces sebum indica, de fapt, anumite dezechilibre hormonale si chiar obiceiuri nocive, cum ar fi mancatul nesanatos.
Remedii naturale impotriva parului gras
Din fericire, exista si solutii naturale, pentru acelea dintre voi care sunt dispuse sa le incerce. Asa ca, de acum incolo vei putea incerca remediile prezentate de noi. Apropo, suntem siguri ca vei avea o surpriza foarte placuta, cand vei vedea ce bine functioneaza. Practic, poti spune adio mastilor costisitoare si produselor de styling.
Haide sa vedem despre ce este vorba:
1. Uleiul de cocos. Mereu la inaltime, fie ca vorbim de infrumusetare sau despre…prajituri. Util in atatea situatii, acest ulei ar trebui incercat. Ce trebuie sa faci? Aplica ulei pe par si scalp, maseaza bine si lasa-l sa actioneze pret de 30 de minute. Dupa aceea spala bine parul. Atentie: daca ai parul vospit nu este indicat, ar putea afecta culoarea!
2. Suc de lamaie. Unul dintre acele remedii naturale impotriva parului gras care functioneaza de minune. Stoarce sucul de la 2 lamai si amesteca cu apa. Aplica continutul pe par, inainte de spalare. Asteapta 10 minute inainte de a te spala. Acest suc va determina glandele sebacee sa secrete mai putin sebum. Asa ca parul tau nu va mai fi asa de gras.
3. Apa de hamamelis. Cunoscut in limba engleza ca si witch hazel, acest remediu este minunat in aceasta situatie. Amesteca putina apa de hamamelis (gasesti la plafar) cu putina apa de gura. Aplica amestecul cu 10 minute inainte de a-ti spala parul.
4. Aloe vera. Se numara clar printre acele remedii naturale impotriva parului gras pe care nu trebuie sa le omiti. Asa ca acum ai ocazia de a cumpara aceasta planta minunata si de a o testa. Iti va hidrata parul de minune, asa ca o vei aplica inainte cu 10 minute de spalare, pe par si scalp.
5. Bere. Cine a zis ca berea este buna doar dupa o masa copioasa sau intr-o zi in care pur si simplu vrei sa te relaxezi? Astazi te invatam alt truc. Aplica putina bere dupa ce ai spalat parul, lasa sa actioneze dupa care clateste din nou. Efectele sunt de durata.
6. Otet de mere. Are atatea intrebuintari, asa ca ar trebui sa stii ca este util si in aceasta situatie. Aplica la nivelul scalpului si al parului inainte de a te spala pe cap. Maseaza bine si lasa-l sa actioneze in jur de 10 minute.
Trebuie sa mai stii ca atunci cand ai obiceiuri alimentare nocive, cum ar fi consumul de fast-food sau semipreparate, este posibil sa afectezi si podoaba capilara. Asa ca nu uita sa consumi cat mai multe fructe si legume si lasa la o parte obiceiurile nesanatoase, iti vor face rau, in timp. Si nu va fi afectat doar parul.
Consuma mai putin zahar, condimente picante si ajuta metabolismul sa functioneze normal. Mananca mai multe alimente cu vitamina B si E. Succes!
Ce ar fi sa incerci si tu aceste gustari de post sub 100 de calorii?…
Sistemul digestiv este un ansamblu de structuri complexe, a caror afectare imbraca o diversitate de…
Traim intr-o lume unde sfaturile nesolicitate sunt pretutindeni. Asa ca nu este de mirare ca…
Abdominoplastia, cunoscuta si sub numele de lifting abdominal, este o procedura chirurgicala estetica menita sa…
Cerealele integrale si faina integrala sustin un organism sanatos si puternic, asa ca este o…
Chiar daca sunt practic necunoscute in aceasta tara, tehnicile chinezesti de vindecare prin respiratie pe…
Acest site foloseste Cookie-uri
Leave a Comment