Obiceiuri nesanatoase la birou: ce trebuie sa eviti

Cu toate avem obiceiuri nesanatoase la birou, fie ca este vorba despre mancat, stat prea mult jos sau amanatul pauzei, toate acestea pot avea repercursiuni nefaste asuprea sanatatii tale.

Asa ca nu neglija aceste aspecte. Cel mai important este sa ai grija de sanatatea ta, chiar daca ai multe taskuri si functii de indeplinit la locul de munca.

Din nefericire, in ziua de astazi joburile ne mananca o mare parte din timp. Si unde mai pui ca foarte multi oameni sunt nefericiti la locul de munca. Si nici nu este de mirare. Statul peste program, stresul, certurile sunt acele obiceiuri nesanatoase la birou, de care trebuie sa scapi.

Asadar, de acum incolo incearca sa iti faci viata mai frumoasa la birou, orice ar fi. Nu uita ca tu esti cea mai importanta si incearca sa eviti „traditiile” care iti fac rau.

 

Obiceiuri nesanatoase la birou – ce trebuie sa eviti

– nu mananci. Cea mai mare prostie, atat pentru sanatate, cat si pentru silueta. Cum poti sa te astepti sa fii sanatoasa si in forma, daca sari peste 2 mese? De multe ori poate ca rontai cateva gustari nesanatoase, dupa care ai grija sa te „bucuri” de o cina fructuoasa…Desigur ca nu asa merg lucrurile. Ce ar trebui sa faci? Nu uita de micul dejun, daca vei consuma cereale integrale, organismul tau va avea mult de castigat. La pranz, asigura-ti o masa sanatoasa. De exemplu, o supa crema de legume si o salata satioasa, cu ce vrei tu. Cel mai bine ar fi sa le prepari de acasa.

De asemenea, include gustarile sanatoase, cum ar fi migdalele, fructele sau un smoothie. Te vei simti si vei arata diferit in scurt timp, garantat

– stai prea mult jos. Clar face parte dintre acele obiceiuri nesanatoase la birou, pe care ar trebui sa le eviti. Macar o data la o ora jumate ridica-te si fa cativa pasi sau o scurta plimbare. Nu este deloc indicat sa stai jos ore intregi, in special daca stai si picior peste picior. Va fi afectata circulatia sangelui, ceea ce poate conduce la afectiuni grave in timp. Instaleaza-ti un program care sa te atentioneze sa faci o pauza. Da, exista astfel de aplicatii, trebuie doar sa le instalezi pe calculatorul tau

– nu ai parte de lumina corespunzatoare. De multe ori este foarte tentant sa lucrezi in semi-intuneric, dar te asiguram ca acest obicei nu este deloc sanatos sau indicat. In timp, iti vei forta vederea si vei avea probleme, in acest sens. Si asa stai prea mult in fata monitorului, incearca sa reduci pericolul de a-ti afecta vederea

– nu bei suficienta apa si lichide. Este foarte important sa te hidtratezi la locul de munca. De multe ori poate ca te confrunti cu dureri de cap si nu stii de ce. Iata unul dintre motive, propune-ti sa bei o cana de apa pe ora sau o ceasca de ceai. Te vei simti mult mai bine

– nu exagera cu cafeaua. Discutia pe tema consumului de cafea este foarte controversat, dar un lucru este clar: nimic in exces nu este indicat. Daca vei consuma prea multa, vei observa ca se va intoarce impotriva ta. Adica vei deveni agitata si nu te vei mai putea concentra cum trebuie. Este fara doar si poate unul dintre acele obiceiuri nesanatoase la birou, pe care ar trebui sa-l eviti

– stresul. Un factor pe care foarte multi oameni nu-l iau in seama si par sa considere ca este ceva demn de ignorat. Nimic mai gresit, avand in vedere ca stresul pare sa fie factorul principal, care declanseaza multe boli cronice. Asa ca elibereaza-te de griji, nervi si suparari. Incearca sa faci seara cateva exercitii de yoga sau pilates, vei ramane surprinsa de efectele pozitive pe care le vor avea asupra ta

Obiceiuri nesanatoase la birou – nu exagera niciodata!

Aici ne referim la acelea dintre voi care sunt mult prea dedicate jobului si uita sa mai traiasca…Oricat de important ar fi pentru tine serviciul, incearca sa te detasezi la finalul zilei. Bucura-te si de alte lucruri si nu te indentifica cu o functie, pentru ca risti sa ratezi bucuria vietii.

Incearca sa eviti sa muncesti peste program, mananca sanatos, apuca-te de un sport si urmeaza-ti pasiunile, iar restul va veni de la sine. Succes!

 

 

4.67/5 (6)

Va rugam sa evaluati acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *